Close

November 18, 2018

2 Anunțarea Nașterii lui Ioan Botezătorul

Luca 1:5-25

Informații de Fond:

Deși la prima citire aceste lucruri par niște simple povestiri și pline de supranatural, ‘înger’ care apare în ceasul tămâierii, ‘tragere la sorți,’ etc., totuși aceste lucruri au fost scrise ca să întărească credința (In 20:31) și să ofere certitudine, și convingere (Lc 1:4) despre lucrurile crezute.

Suntem martori la un preludiu al unei narațiuni epice, cu mari consecințe personale, dar și cu implicații naționale, chiar universale. Protagoniștii acestui act introductiv în grandioasa operă a Mântuirii sunt:

  • Zaharia – Dumnezeu Și-a Amintit!
  • Elisabeta – Dumnezeul Jurământului meu; Dumnezeul Legământului; Dumnezeul Credincioșiei mele!
  • Gabriel – Dumnezeu care este Puternic!
  • Ioan – Dumnezeu și-a Arătat Har!

Iar antagonistul este Irod împreună cu tot sistemul de asuprire și subjugare, fie al Romei, fie al păcatului.

A. “Zilele lui Irod” -NU au fost zile liniștite, sau vremuri prielnice copiilor Lui Dumnezeu. Erau timpuri de maximă nesiguranță politică, abundente cu linșări și asasinări politice izvorâte din minciuni, gelozii, și neîncrederi personale ale lui Irod -un rege Edomit ales de Roma în 40 î.d.Hr., dar fără regat, ca să stăpânească regiunea Iudeii. Pentru a-și consolida puterea Irod apelează la săvârșirea crimelor nemiloase. El își elimină competitorii la tron -prima sa poruncă a fost aceea de a-i elimina pe regii israeliți din dinastia Hasmoneană, predecesorii lui. Matatia Antigonus a fost executat cu ajutorul lui Marc Antoniu și Irod a ucis 45 de oameni de frunte ai partidului lui Antigonus în 37 î.Hr. El a dispus ca bătrânul Ioan Hyrcanus al II-lea să fie ștrangulat din cauza unui presupus complot pentru răsturnarea lui Irod în 30 î.Hr. Irod a continuat să elimine membrii familiei Hasmoneane, precum pe toți percepuții de el ca pericol, câteodată aceștia facând parte chiar din familia sa. Astfel Irod își va ucide cumnatul său, Aristobul, în vârstă de 18 ani, care, la momentul respectiv, era Marele Preot. Acesta fiind înecat în 35 î.Hr. de către oamenii lui Irod în piscina din palatul de iarnă din Ierihon, deoarece regele credea că romanii l-ar favoriza pe Aristobul ca domnitor al Iudeii în locul său. Irod a dispus, de asemenea, ca soacra sa, Alexandra (mama soției sale, Mariamne) să fie executată în 28 î.Hr. El a ucis-o chiar și pe cea de-a doua sa soție, Mariamne, în 29 î.Hr. De asemenea, a dispus ca trei dintre fiii săi să fie uciși. Primii doi, Alexandru și Aristobul, fiii lui Mariamne, au fost ștrangulați în Sevastia (Samaria), în anul 7 î.Hr. și îngropați la Alexandrium. Ultimul, cu doar cinci zile înainte de moartea lui Irod, a fost Antipater, care a fost îngropat fără ceremonie la Hyrcania. Deci erau zile grele, evidențiate de mare vărsare de sânge.

Irod cel Mare a devenit de-a dreptul paranoic în ultimii săi patru ani de viață (8-4 î.Hr.). În anul 7 î.Hr., a dispus ca 300 de lideri militari să fie executați. Altă dată, a dispus ca o serie de farisei să fie executați în același an, după ce a aflat faptul că i-au prezis soției lui Pheroras (Pheroras a fost fratele mai mic al lui Irod și tetrarh în Pereea) că, prin hotărârea lui Dumnezeu, tronul lui Irod va fi luat de la el și de la urmașii săi și puterea regală îi va reveni ei și lui Pheroras și copiilor lor. Astfel de profeții circulând în împărăția lui, nu este de mirare Irod a vrut să-L omoare pe Isus atunci când magii au dezvăluit că s-a născut noul „rege al iudeilor” (Matei 2:1-2). 

Macrobius (cca. 400 d. Hr.), unul dintre ultimii scriitori păgâni din Roma, în lucrarea sa, Saturnalia, a scris: „Când a auzit că Irod, împăratul iudeilor, a ordonat ca fiul său să fie ucis, ca parte a actului de ucidere băieților de până la doi ani, el (împăratul Augustus) a remarcat: Este mai bine să fii porcul lui Irod, decât fiul său”. 

(Informații culese din Antichități Iudaice de Iosif Flavius cărțiile XV-XVII, precum și pagina de web https://doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/uciderea-pruncilor-din-betleem-mit-realitate-istorica)

B. Iar pe fondul acesta de violență și tiranie aflăm motivul profetic al scrieii Evangheliei: Vestirea că Dumnezeu schimbă aceste vremuri, sau mai bine zis răstoarnă acest tiran, și guvernul său de asuprire al Cetății Sfinte -Ierusalimul, înlocuindu-l cu o mișcare de reformatori Duhovnicești. Zaharia, din ceata a-VIII-a, cea a lui Abia, este tras la sorț pentru a intra în Templul Domnului spre a primi o ‘veste bună’ -Lc 1:19, care constă într-o rugăciune ascultată de Dumnezeu, iar ca semn un fiu, Ioan -Dumnezeu și-a Arătat Har, este promis celui înaintat în vârstă. Șapte mari trăsături ale acestui fiu sunt redate:

  • O pricină de bucurie și veselie personală și generală (v14);
  • Va fi mare înaintea Domnului deoarece va fi plin de Duh Sfânt, și neîntinat de băuturi alcolice (v15);
  • Va întoarce pe mulți (cf. Fap Ap 19:1-7) din fii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor (v16);
  • Va restaura era marelui profet Ilie, prin manifestarea asemănătoare a Duhului și puterea aceluia (v17a);
  • Va reorienta inimile părințiilor/copii (v17b);
  • Va chema la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți pe cei neascultători (v17c);
  • Va pregăti norodul Domnului (v17d);

C. Această ‘veste bună’ este adusă printr-un înger special Gabriel -Cel care stă înaintea Lui Dumnezeu și are menirea de a tâlcui, și informa despre planul și voia Celui Atotputernic (cf. Dan 8:16, 9:22). Dar Gabriel devine și simbolul prezenței Divine pentru poporul care aștepta afară mirat de zăbovirea celui ales prin sorți de a intra în ’Templul Domnului.’ Este prezența care prețuiește un preot înaintat în vârstă, și disprețuit de ceilalți cetățeni ai poporului său pentru că nu este binecuvântat cu sămânță de urmași. În ciuda faptului că domniile și stăpânirile lumii nu sunt interesate de familii înaintate în vârstă, viitoare mame adolescente logodite, sau de cei ce îngrijesc de animale -Păstorii, Dumnezeu răspunde rugăciunii lui Zaharia explicit, iar implicit binecuvântând poporul. Pentru că pentru Duhul Sfânt cei disprețuiți, dar neprihăniți au mare preț. 

D. Uitându-ne la acestă pericopă mai înțelegem și rolul preotului, acela de a prezenta poporul, și al pregăti pentru Dumnezeu prin mijlocirea pentru acesta. Actul tămâierii, un simbol al rugăciunii, ne amintește și de rolul nostru de a fi preoți pentru Dumnezeu Tatăl nostru, cu rolul de mijlocitori în dreptul familiilor noastre (cf Apoc 1:6).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *